29.12.2014

Povestea Ioanei de 13 ani si a lui Alex de 10 ani este iesita din orice scheme. Nu stiau sa scrie nici sa citeasca; nu au fost la scoala. Dupa ce tatal lor a intrat in penitenciar, au ramas cu mama lor, care nestiind cum sa isi pastreze locuinta, a ajuns in strada. Impreuna cu copii, au inceput sa doarma noaptea pe la guri de metrou, prin gara sau chiar pe trotuar liber, inveliti sau nu sumar cu ceva. I-am gasit la doua noaptea luptandu-se cu un aurolac. I-am luat la noi si de atunci orasul caritatii a incercat sa aiba grija de acesti copii frumosi, Au inceput scoala, abecedarul, sa scrie putin, sa citeasca... usor, usor si-au recapatat dorinta de a face si ceva nou in viata: sa faca teme. Sa invete. Parea ca totul incepe sa se reconstruiasca, ba chiar si Craciunul fusese frumos... cand, insa, brusc, din impulsivitatea inexplicabile a mamei, pe care nu o judecam, copiii au fost luati de aceasta din nou in strada, de data asta in zapada, in ninsoare si in frig. Orasul caritatii simte greu acest lucru, mai ales ca acesti copii incepusera sa se deschida la noi, sa se lumineze si sa indrazneasca sa se gandeasca la o alta viata, diferita de cea a strazii. Acum nu stim unde sunt. Insa stim ca Dumnezeu ii ocroteste. Poate ii vom reintalni sau nu, dar ne vom ruga sa le fie bine. Roaga-te si tu pentru aceste suflete frumoase. Multa binecuvantare!